Să ne înţelegem. Blogul nu e caietul de mate pe care îl ascunzi ca să uiţi că ai temă şi nu e nici jurnalul în care scrii brambureală. Dacă ai blog, comunică ceva bun şi nu o face doar o dată pe an. Şi niciodată să nu scrii cum am scris eu în postul anterior. Asemenea greşeli sunt permise o singură dată în viaţa ta de blogger, respectiv colaborator la blog… şi să ştii că nu ai nouă vieţi, deci nici nouă greşeli de făcut. Oricum, eu mi-am salvat pielea pentru că te-am chemat la o cafea, deci am fost o draguţă.

Revenind. La un moment dat, ai facut, totuşi, o greşeală. Ai scris prost, ai scris despre prostii, ai scris în prostie sau ai scris cu prostii. Cititorul te-a ochit pentru că, deh, el mai mult pândeşte greşeli ca să îţi sară în cap, decat subiectul cu adevarat. Şi pac! te-a atenţionat într-un mod mai mult sau mai puţin diplomat. Dar ţie nu îţi pasă pentru că te-ai scuzat din primul post pe blog că "băi, pe mine nu mă interesează dacă îţi place sau nu, eu scriu oricum". Eu cred că atitudinea asta nu e chiar în regula. Păi pentru cine scrii tu, bloggărell sau bloggeriţă? Nu pentru mine şi pentru el şi pentru ea? Dacă vrei să nu te citească nimeni şi să nu îşi dea cu părerea, vorbeşte în gând. Chew your ear, cum spune englezul. Eu ştiu că e la modă să nu asculţi de ceilalţi, să faci ce vrei, când vrei şi cum vrei dar când te afişezi în ditamai spaţiul virtual , e clar că eşti sub lupă şi nu scapi. Şi crede-mă, asta e un privilegiu. Adevărat, lupa reduce mult din calităţile imaginii, după cum am aflat de pe http://referat.clopotel.ro/Lupa-13324.html, dar tare mă tem că nu şi din cele ale scrisului.

Aşadar, ai o responsabilitate când te pui în vitrina pe WWW. Zâmbeşte şi stai drept pentru că vrei, nu vrei, cineva se uita la tine, chiar dacă nu o face drept în ochi.

Maria